Acum 5 ani fără 15 zile, România era, pur și simplu, zdruncinată de una dintre cele mai mari tragedii recente, incendiul de la Colectiv. În acești aproape 5 ani, nimeni nu s-a interesant, nimănui nu i-a păsat, supraviețuitorii descurcându-se fiecare după noroc și posibilități. Astăzi vedem politicieni care, în dorința lor de a-i ataca pe „ceilalți”, folosesc cuvântul „Colectiv” fără nicio jenă. Este și cazul celor de la PSD.

PSD atacă PNL, comparând pandemia de Coronavirus cu tragedia de la Colectiv

”De ieri până azi încă 4.000 de români au primit vestea că sunt infectați cu COVID.

Alte zeci de familii își plâng pe cineva drag care a dispărut după ce a pierdut lupta cu virusul.

Într-o singură zi au pierit mai mulți semeni de-ai noștri decât acum cinci ani, în dezastrul de la Colectiv. Drama este că, de azi înainte, din cauza iresponsabilității acestei guvernări, vom trăi câte un Colectiv în fiecare zi!

Câți români mai trebuie să moară pentru ca Iohannis și Orban să-și satisfacă obsesia de a obține puterea totală?”, scriu cei de la PSD.

Epilog pentru un obraz gros

Dragi politicieni de toate culorilor, voi nu aveți voie să amintiți despre Colectiv. Voi, cei care acum vă atacați unii pe alții, amintind de tragedia din 30 octombrie 2015, sunteți tot cei de atunci. Sunteți parte din problemă! Galbeni, roșii, sunteți parte dintr-un Parlament care n-a catadicsit să schimbe legile astfel încât incendiul acela să fie evitat. Vouă ar trebui să vă fie interzis cuvântul „Colectiv”, în toate contextele, în afara celui în care spuneți: „Eu, parlamentarul PSD, PNL, etc, cel cu mandate fără număr, sunt vinovat moral pentru ceea ce s-a întâmplat atunci la Colectiv!”, desigur. Dar cum asta nu se va întâmpla niciodată, vă rămâne opțiunea de a evita blasfemia. Știu, nici asta nu se va întâmpla.

Citește și: Camera Deputaților se ține de pomeni electorale, la 5 ani după tragedia de la Colectiv

#News