Elena Băsescu, fata lu’ tata, este personajul ăla caragialesc de care, trebuie să recunoaștem, ne era dor, în sensul unei plăceri vinovate asumate. Cum Viorica Dăncilă pare să coboare, cu fiecare zi care trece, încă o treaptă în subsolul carierei politice, scena de spectacol trebuia ținută activă c-un personaj similar. Și distracția are rolul ei în viață. Aici intervine Elena Băsescu.
Astfel, dacă acum ceva vreme, Elena Băsescu declara că nu are de gând să-și mai bage buzele în borcanul cu dulceață politică, iată că Traian a reușit s-o răzgândească și s-o facă să-și dorească din nou glorie, preamărire și titluri satirice prin publicațiile de profil (sau nu).
Elena Băsescu îi poate reprezenta pe constanțeni la Camera Deputaților
„Astăzi, 15 octombrie 2020, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a validat listele organizaţiei judeţene P.M.P. Constanţa pentru alegerile parlamentare, acestea fiind semnate de domnul preşedinte Eugen Tomac pentru a fi depuse la Biroul Electoral de circumscripţie Constanţa. La Camera Deputaţilor lista este deschisă de Elena Băsescu, iar la Senat de Claudiu Iorga Palaz”, a transmis PMP Constanţa printr-un comunicat de presă.
Comunicat din care observăm că lucrurile sunt clare și destul de bine bătute în cuie: Elena Băsescu va candida din partea PMP pentru un fotoliu de deputat, și nu oricum, ci cap de listă pe Constanța, în timp ce colegul acesteia, Claudiu Iorga Palaz își încearcă norocul la Senat.
De menționat că Elena Băsescu s-a mai plictisit o tură și prin Parlamentul European, între 2009 şi 2014.
Citește și: Udrea „s-a săturat de tâmpenia asta”