Crăciun

Suntem în luna octombrie, dar românii rămân cu gândul la vacanța de Crăciun, în ciuda pandemiei. Păstrează optimismul, nu se sperie de numere, fac planuri și aleg pachete turistice atractive, mai ales pentru destinațiile din țară.

Deși fiecare zi vine cu peste 4000 de cazuri de infectări, românii se gândesc deja la sărbătorile de iarnă și la colinde.

Dacă nu poți colinda prin Alpi sau nu poți alege un loc exotic în sudul Africii, alegi Maramureșul. De exemplu, unele pachete turistice s-au vândut deja integral, în Maramureș. Turiștii caută, în special, căsuțe tradiționale, cu o capacitate de cazare mai mică. Bun și bronzul.

Cu toate acestea, Agențiile de Turism insistă pe un adevăr matematic: rezervările pentru perioada sărbătorilor de iarnă sunt puține, iar scăderile ajung până la 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu alte cuvinte: Adio, Crăciun.

”În momentul de faţă, numărul de rezervări pentru perioada sărbătorilor de iarnă este mult mai redus faţă de anul trecut. Toamna, de obicei, se rezervau şi early bookingurile pentru anul ce urma. Anul acesta, rezervările în avans sunt aproape inexistente din cauza incertitudinii şi a restricţiilor“, spune Mihaela Căluşer, proprietar şi CEO al agenţiei Wens Travel din Cluj-Napoca.

Pentru Christian Tour, cu afaceri de 42 mil. lei în 2019, sezonul turistic 2020 se arată a fi cel mai atipic din ultimele zeci de ani.

”Per total, estimăm o scădere de circa 80% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scădere survenită în cea mai mare parte din pricina faptului că cele mai multe dintre programele sezoniere de toamnă-iarnă nu se pot efectua din cauza restricţiilor impuse“, spune Diana Dima, director de marketing la Christian Tour.

Citește și: Săcele va deveni stațiune turistică de interes local

#News