Trei copii din Hunedoara, pierduți de bonă, dați în urmărire națională

Poliția face apel la persoanele care i-au văzut să sune de urgență la 112

Copii disparuti
Copii disparuti sursa foto IPJ Hunedoara

Trei copii dintr-un sat din Hunedoara – Sântandrei – sunt dați în urmărire națională, după ce femeia care avea grijă de ei i-a pierdut. Poliția face un apel pentru persoanele care i-au văzut să sune de urgență la 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție, potrivit digi24.ro.

Potrivit polițiștilor din Hunedoara, tatăl copiilor a anunțat luni, 14 octombrie, în jurul orei 17:00, că a fost informat de bonă că cei trei minori nu se mai află în casă.

Este vorba de: Marțian Antonio Adrian – 9 ani: aproximativ 1,45 m înălțime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere. Marțian Rania Adriana – 11 ani: aproximativ 1,55 m. înălțime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, față rotundă (foto central), Marțian Raisa Antonia – 7 ani: aproximativ 1,40 m. înălțime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, față rotundă, poartă ochelari de vedere. „Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost dați în urmărire națională”, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. Polițiștii mai menționează că nu se știe cum erau îmbrăcați copiii în momentul în care au dispărut de acasă.

Numărul cazurilor de tuse convulsivă, în creștere la copii şi sugari