Un şoarece a fost filmat într-un salon al Secţiei Pediatrie a Spitalului Şimleu Silvaniei, imaginile fiind postate pe reţelele de socializare. Unitatea medicală a fost amendată cu 5.000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică Sălaj., potrivit g4media.ro.
Un şoarece a fost filmat într-un salon al Spitalului Şimleu Silvaniei, bărbatul care a suprins imaginile le-a postat pe Facebook, în grupul Şimleu Silvaniei-social.
”Spitalul Şimleu. Şoareci de ultimă generaţie! Şi fără test Covid sau mască!”, a scris bărbatul pe Facebook, lângă imaginile cu şoarelele pe care precizează că l-a surprins în Secţia Pediatrie.
Postarea a adunat numeroase comentarii critice. ”Ruşine! Nici noptiera aia nu ar avea ce căuta la spital (eventual la fier vechi), dar chiar şoarece în salon nu îmi imaginăm”, a scris o femeie. ”Ăsta nu se mai poate numi spital de mulți ani… din păcate!!!”, a scris o altă femeie.
În urma apariţiei imaginilor în spaţiul public, DSP Sălaj a efectuat un control la unitatea medicală.
Potrivit DSP, la data contolului unitatea sanitară este într-un proces amplu de reabilitare, modenizare şi dotare, care cuprinde o aripă a spitalului, aceste spaţii fiind puse la dispoziţia constructorului, fiind delimitate spaţiile dezafectate de cele în care se efectuează servicii medicale. S-a constatat că în spaţiile dezafectate din zona de şantier, deratizarea s-a făcut superficial. În spaţiile medicale nu au fost identificate rozătoare sau urme ale prezenţei acestora, a transmis DSP Sălaj. DSP a precizat că, pentru neconformităţile constatate unitatea sanitară a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei conform prevederilor HG 857/2011.
Record mondial: În doar o zi, un bărbat a consumat băuturi în 78 de localuri