Amazon va concedia aproximativ 10.000 de angajaţi în funcţii corporative şi tehnologice, începând cu această săptămână. Restructurările ar fi cele mai mari din istoria companiei, cu un impact în primul rând asupra diviziei de dispozitive a Amazon, diviziei de retail şi resurselor umane. Acţiunile Amazon au scăzut luni cu aproximativ 2,5%, potrivit ziare.com.
Disponibilizările raportate ar însemna mai puţin de 1% din forţa de muncă globală a companiei şi 3% din angajaţii săi corporativi.
Informaţia a apărut după reducerea numărului de angajaţi ale altor firme de tehnologie. Meta a anunţat săptămâna trecută concedierea a peste 13% din personalul său, respectiv peste 11.000 de angajaţi, în timp ce Twitter şi-a concediat aproximativ jumătate din forţa de muncă după achiziţia companiei de către Elon Musk, pentru suma de 44 de miliarde de dolari. Amazon a raportat 798.000 de angajaţi la sfârşitul lui 2019, având 1,6 milioane de angajaţi cu normă întreagă şi cu normă parţială la 31 decembrie 2021, o creştere de 102%.
Potrivit New York Times, numărul total de disponibilizări ”rămâne fluid” şi s-ar putea schimba
Un reprezentant de la Amazon nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Sezonul cumpărăturilor de sărbători este critic pentru Amazon şi de obicei compania şi-a mărit numărul de angajaţi pentru a satisface cererea. Andy Jassy, care a preluat funcţia de CEO în iulie 2021, a luat măsuri de reducere a costurilor pentru a păstra numerarul, în timp ce compania se confruntă cu încetinirea vânzărilor şi cu o economie globală cu perspective negative.
Amazon a anunţat deja planurile de a îngheţa angajările pentru roluri corporative în activitatea de retail.
În ultimele luni, Amazon şi-a închis serviciul de telesănătate, a oprit producţia unui proiector pentru apeluri video pentru copii, a închis toate centrele sale de apeluri din SUA, cu excepţia unuia, a oprit robotul de livrare ambulant, a închis lanţurile de magazine fizice cu performanţe slabe şi închide, anulează sau amână deschiderea unor depozite noi. Capitalizarea de piaţă a Amazon a scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari din aprilie 2020, fiind pentru a doua oară când un raport trimestrial a dus la o scădere procentuală de două cifre a preţului acţiunilor companiei. Acţiunile Amazon au scăzut în acest an cu aproximativ 41%, mai mult decât scăderea cu 14% a indicelui S&P 500.
Tânăr din județul Argeș, arestat preventiv pentru lovirea unui polițist