Sesizare penală pentru scurgerea a 25.000 de litri de motorină în urma deraierii unui tren

Incidentul s-a produs în municipiul Arad

Sursa foto: Pixabay

Aproximativ 25.000 de litri de motorină s-au scurs după ce un tren de marfă a deraiat în municipiul Arad iar două vagoane-cisternă s-au răsturnat. Garda de Mediu va depune o sesizare penală pentru poluare, potrivit g4media.ro.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad au declarat, miercuri că operatorul privat al trenului este invitat la sediu pentru încheierea actului de control.

Ulterior instituţia va depune sesizare penală conform articolului 98 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului. Garda de Mediu a precizat că dintr-o cisternă răsturnată s-au scurs pe pământ, lângă calea ferată, aproximativ 25.000 de litri de motorină. Pompierii arădeni au intervenit marţi, timp de câteva ore pentru a preveni izbucnirea unui incendiu după ce dintr-un vagon-cisternă răsturnat s-a scurs motorină.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad precizase că trenul deraiat era compus din 26 de vagoane, două vagoane-cisternă fiind răsturnate

. Incidentul s-a produs la limita dintre cartierele Subcetate şi Aradul Nou, din municipiul Arad, la scurt timp după ce trenul plecase din staţia Aradul Nou spre Gara Centrală a oraşului. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că trenul circula pe relaţia Drobeta Turnu Severin – Arad, iar în urma incidentului traficul feroviar din zonă a fost afectat. S-a asigurat transbordarea cu mijloace auto, pe relaţia Şag – Arad, a călătorilor din toate trenurile care erau programate să treacă prin zona. Inelele planetei Saturn nu vor mai fi vizibile în luna martie, 2025