Impozitarea pensiilor speciale, neconstituțională

„Lupul, paznic la oi”

Din amânare în amânare, până când beneficiarii acestor pensii speciale au decis că impozitarea este neconstituțională. Proiectul PNL cu privire la impozitarea cu 85% a pensiilor speciale a fost declarată de către CCR ca fiind neconstituțională.

„Curtea Constituţională a respins proiectul PNL care prevede impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale. Până acum, luarea unei decizii a fost amânată de 4 ori, după ce proiectul PNL a fost votat de Parlament în data de 17 iunie! Proiectul a fost contestat la CCR de Avocatul Poporului, Renate Weber, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima dezbatere pe această speţă a avut loc pe 14 iulie, a doua pe 30 septembrie, a treia pe 4 noiembrie, a patra pe 8 decembrie. 6 din cei 9 judecători ai CCR, în frunte cu preşedintele Valer Dorneanu, au pensii speciale, iar Avocatul Poporului va avea la încheierea mandatului. Cu alte cuvinte, judecătorii CCR au judecat o speţă care îi priveşte direct”, a transmis, marţi, PNL, citează news.ro.

La contribuţii egale trebuie să existe pensii egale

„Pensiile speciale nu sunt calculate pe bază de contributivitate, la fel ca restul pensiilor, ci reprezintă un procent din salariul pe activitatea din ultima perioadă. La un salariu egal şi o contribuţie egală, cei care beneficiază de pensii speciale au pensii mai mari comparativ cu cei care primesc pensii obişnuite. Pentru plata pensiilor speciale sunt necesare sume suplimentare de la bugetul de stat, pe lângă sumele din bugetul asigurărilor sociale. La contribuţii egale trebuie să existe pensii egale, este principiul susţinut de PNL. Încă din 2017, PNL a propus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale. Adoptarea acestui proiect a fost tergiversată de către PSD şi a fost posibilă doar în ianuarie 2020, când PNL a preluat guvernarea”, a mai transmis PNL.

Cine beneficiază de pensie specială

De pensiile speciale beneficiază procurorii și judecătorii, membrii corpului diplomatic și consular al României, funcționarii publici parlamentari, perosnalul aeronautic civil navigant. La sfârșitul lunii mai, în România beneficiau de pensii de serviciu 9.528 de persoane, în creştere cu 225 faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Această lege a fost adoptată în luna iunie   și prevede taxarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei și cu 10% a celor între 2001 și 7001 lei. Concret, va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii.

Altfel, punctul de pensie pentru contributivitate este la valoarea de 1.442 de lei, începând cu 1 septembrie, după majorarea acestuia cu 14%.

Citește și: Rareș Bogdan, despre asistații social. „Refuzi un loc de muncă, nu mai primești ajutor”

#News