Restaurantul Gargantua din Bucureşti a fost închis temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care au găsit mai multe nereguli, în urma unui control. Au fost descoperite produse expirate, congelatoare neigienizate, paviment cu resturi alimentare şi praf. De asemenea, au fost aplicate amenzi în valoare de 53.000 de lei, potrivit g4media.ro.
Reprezentanţii ANPC au transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost verificat restaurantul Gargantua din Sectorul 2 al Capitalei.
„Deja la a doua abatere, la fel de gravă ca prima, acest operator economic pare fie că nu poate, fie că nu vrea să respecte legea şi, automat, pe dumneavoastră. Am primit informaţiile, ce au condus la această acţiune, de la consumatorii sideraţi de ceea ce au văzut în bucătărie, când mergeau spre…baie!” – a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Printre neregulile găsite în urma controlului au fost: folosirea unor produse alimentare (materie primă, semipreparate, deserturi etc.) fără etichetă cu elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum/încadrarea în data limită de consum; folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; starea termică schimbată a materiilor prime; realizarea decongelării la temperatura mediului ambiant; folosirea unor spaţii de refrigerare şi lăzi congelator uzate şi neigienizate, cu chedere depreciate, cu gheaţă în strat masiv, cu părţi lipsă, cu acces la materialul de izolaţie; utilizarea unor ustensile şi vase de bucătărie neprofesionale, uzate; folosirea unei hote cu grăsime arsă pe zona extinse.
Alte nereguli descoperite de comisarii ANPC au fost condiţii igienico sanitare precare în spaţiul de lucru: tavanul cu plăci lipsă, sparte şi infiltraţii, pavimentul neigienizat corespunzător, cu resturi alimentare, praf, impurităţi, tapet depreciat, rupt, în hol, cu oglinzi cu zone cu sparte; folosirea unor materii prime bazate pe grăsimi vegetale, în timp ce în meniu era menţionat ingredientul smântâna. Pentru neregulile descoperite au fost date amenzi în valoare de 53.000 de lei.
De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de 6.500 de lei. Comisarii APNC au mai decis oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor şi vor face propunere de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de cel mult şase luni. Cea mai puternică erupție solară din ultimii 6 ani, produsă pe 14 decembrie