Dacă până mai ieri era acceptabil ca atunci când ești în mijlocul unei conversații amuzante să-ți sintentizezi sentimentele cu anumite emoji-uri, află că unele dintre ele au fost scoase la pensie de generația actuală a internauților. O știre apărută inițial pe CNN relatează evoluția constantă a limbajului folosit în mediile de comunicare online.
Mai mult decât atât, potrivit sursei citate, odată cu evoluția limbajului online, apare un alt fenomen, distanțarea între generații. Dacă acum câteva zeci de ani, adulții acelor timpuri se chinuiau să înțeleagă cuvintele noi „la modă” ale adolescenților, adulții zilelor noastre se confruntă cu imposibilitatea de a înțelege emoji-urile momentului, sensul acestora fiind într-o continuă schimbare.
Social media, în continuă schimbare. Revoluția emoji
Astfel, dacă până acum era în trend să folosești emoji-ul „😂”, atunci când ți-era lene să menționezi cât de amuzantă ți se pare o situație descrisă într-o conversație, află că dacă azi îl vei folosi într-o conversație cu cineva din generația Z (1996-prezent), vei avea toate șansele să fii considerat demodat (cu alte cuvinte, cu un pas mai aproape de pensie și de mergător). Conform ultimelor estimări, adolescenții și post-adolescenții perioadei au tendința de a folosi următorul emoji, pentru a descrie o situație din cale afară de ilară: „💀” – adică un fel de „mor de râs”.
Nici restul emoji-urilor folosite în mod curent de generația adulților de astăzi, Y (1980-1996, cu aproximație) nu sunt privite cu ochi buni de membrii generației adolescentine a anului 2021, Z, acestea fiind înlocuite, în mod constant, cu altele. „E ca și cum ai folosi încă un telefon cu Android”, a declarat Mohammed, 16 ani.
Nici nu vreau să mă gândesc câtă muncă vor avea istoricii viitorului, în desluișirea limbajului de comunicare actual. În mod sigur, sanscrita va deveni floare la ureche în comparație cu evoluția constantă a sensului emoji-urilor din ziua de astăzi.
Citește și: Bitcoin a atins un nou prag istoric, de aproape 50.000 de dolari