Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, miercuri, un proiect de ordin care modifică şi completează „Statutul elevului„. Potrivit documentului, la fiecare 20 de absențe nejustificate pe an școlar, nota la purtare va fi scăzută cu un punct. Proiectul prevede schimbări și în ceea ce privește exmatricularea elevilor din școlile militare, potrivit .digi24.ro.
Potrivit documentului aflat în dezbatere publică de Ministerul Educației, plecarea de la cursuri se va pedepsi cu scăderea notei la purtare. Modificarea vizează și ciclul primar, unde va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient”, „Insuficient”.
O altă modificare importantă vizează exmatricularea din școlile militare. Elevii exmatriculați din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice.
„Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ postliceal, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral.
Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune. În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare”, se precizează în proiectul Ministerului Educației.