Politist
Politist sursa foto pixabay

Un bărbat a intrat în locuinţa unei femei din judeţul Dolj şi a înjunghiat-o pe aceasta şi încă doi bărbaţi, iar unul dintre ei a murit, potrivit digi24.ro.

Cele două victime au fost transportate la spital, iar agresorul se află în custodia poliţiştilor.

Aceştia fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, sâmbătă, în jurul orei 13.27, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au fost sesizaţi de o femeie, de 52 de ani, din comuna Verbiţa, că la locuinţa sa a izbucnit un conflict. „La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, care din primele verificări au stabilit că, în jurul orelor 13.20, un bărbat de 34 de ani, din comuna Pleniţa, ar fi pătruns în locuinţa apelantei, unde ar fi lovit cu un obiect tăietor-înţepător atât pe aceasta cât şi alţi doi bărbaţi de 32 şi 75 de ani, din judeţul Mehedinţi.

Din nefericire, bărbatul de 32 de ani, a decedat”, au afirmat poliţiştii.

De asemenea, bărbatul de 75 de ani şi femeia de 52 de ani au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe bărbatul bănuit de comiterea faptei. Potrivit unor surse judiciare, conflictul ar fi izbucnit pe fondul geloziei, tânărul decedat fiind iubitul soţiei celui care l-a înjunghiat.

De asemenea, femeia de 52 ani rănită este soacra agresorului, bărbatul de 75 de ani fiind tatăl vitreg al tânărului decedat, au precizat sursele citate.

La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Serviciului Criminalistic Dolj, condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor care se impun.