Cursurile anului școlar 2023-2024 vor începe din 11 septembrie

Potrivit noului calendar școlar, cursurile se vor încheia în 21 iunie.

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 11 septembrie, potrivit structurii anului școlar 2023-2024. Document a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, potrivit gandul.ro.

 Astfel, anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

„Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2023, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia”, conform ordinului emis de ministrului Educației, Ligia Deca, nr. 3.800 din 9 martie 2023 și publicat în Monitorul Oficial al României.

Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel, intervalele de cursuri fiind de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023; de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024, de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

Intervale de vacanță sunt de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023; de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024; o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie— 3 martie 2024, de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024; de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

MAE, avertizare de călătorie pentru Grecia