Fără restricții de circulație în noaptea de Înviere, dar nu pentru toată lumea, ci doar pentru credincioși. Mai mult, ceilalți ar trebui să rămână acasă, deoarece, potrivit ministrului de Interne, „nu vor avea ce alte activități să desfășoare”, cluburile fiind închise.
Într-o conferință de presă, desfășurată la Cluj, Bode a făcut aceste precizări. Totodată, acesta speră ca populația să dea dovadă de simț civic, un lucru destul de greu de împlinit, știind că în ultima vreme au fost numeroase proteste cu privire la restricțiile impuse de autorități.
„Circulația în timpul nopții este permisă în noaptea de 1 spre 2 mai, între orele 22.00 și 05.00, magazinele vor rămâne deschise până la 20.00 și în Vinerea Mare. Sunt convins că în noaptea de Înviere, milioanele de credincioși vor da dovadă de echilibru și simț civic crescut, comportamentul fiecăruia fiind decisiv în lupta contra pandemiei. În noaptea de 1 spre 2 mai circulația persoanelor e permisă doar pentru participanții la slujbele religioase. Subliniez asta pentru a-i ruga pe toți cetățenii care nu participă la slujbă să rămână acasă. Chiar nu vor avea ce alte activități să desfășoare alta decât participarea la slujba religioasă”, a declarat Lucian Bode, la Cluj.
De altfel, în minivacanța de Paște/1 mai, potrivit HG de prelungire a stării de alertă, stațiunile de pe litoral și cele montane vor fi deschise cu respectarea tuturor regulilor, cu maxim 70% capacitate de cazare.
BOR, succes în fața lui Cîțu
Patriarhia Română, prin vocea lui Vasile Bănescu a transmis decizia Guvernului Cîțu de a ridica restricțiile de circulație în noaptea de Înviere se înscrie riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități. „S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt la BOR.
Citește și: BOR, victorie importantă în fața Guvernului