Pădurar din Bistrița Năsăud cercetat pentru dare de mită

El a fost prins în flagrant când îi oferea şefului Gărzii Forestiere Bistriţa-Năsăud produse din carne

Un pădurar este cercetat pentru dare de mită după ce a fost prins în flagrant când îi oferea şefului Gărzii Forestiere BistriţaNăsăud produse din carne. Este vorba de pastramă, salam de vânat, cârnăciori, păstrăv proaspăt şi 5 litri de ţuică. Scopul era pentru a nu îl sancţiona pentru neregulile găsite la un control silvic, potrivit ziare.com.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), un pădurar în vârstă de 50 de ani, din cadrul Ocolului Silvic Izvorul Someşului Mare, comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, este cercetat pentru dare de mită după ce a oferit produse procesate din carne, peşte şi ţuică pentru a nu fi sancţionat pentru neregulile constatate cu ocazia unui control silvic.

”În fapt, luni, 15.04.2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au realizat prinderea în flagrant a pădurarului, într-o parcare situată la ieşirea din municipiul Bistriţa spre Năsăud, în timp ce a oferit, cu titlu de mită, şefului Gărzii Forestiere Judeţene Bistriţa-Năsăud, mai multe produse procesate din carne (pastramă, batoane de salam de vânat, cârnăciori etc), păstrăv proaspăt şi 5 litri de ţuică. Pădurarul a recurs la acest gest în scopul favorizării sale cu privire la controlul silvic care se desfăşoară în prezent în cantonul pe care îl are în administrare”, a transmis DGA. În cauză, s-a beneficiat de sprijinul poliţiştilor DGA din cadrul Centrului Operaţional 3. În continuare se fac cercetări pentru administrarea întregului probatoriu.

Comandament ANPC pentru controlarea firmelor