Trei muncitori români au fost grav răniți în urma unui accident de muncă produs în Italia, provincia Ferrara, regiunea Emilia-Romagna. Aceștia au căzut de la o înălțime de aproximativ zece metri în timp ce lucrau pe acoperișul unei hale. Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 15.30, potrivit ziare.com.
Potrivit informațiilor disponibile, cei trei, toți angajați legali ai companiei Coper System Srl din Mesola, lucrau pe acoperișul unei hale, când platforma de ridicare pe care o foloseau a cedat brusc.
Muncitorii au căzut în gol, toți trei suferind rani grave. Cei mai afectați au fost un bărbat de 50 de ani și unul de 20 de ani, ambii transportați cu elicopterul la Spitalul Maggiore din Bologna, unde sunt internați cu prognostic rezervat. Al treilea muncitor, tatăl băiatului de 20 de ani, a fost transportat la spitalul Sant’Anna din Cona cu răni mai puțin severe. La locul accidentului au intervenit medicii, carabinierii, pompierii și Serviciul pentru prevenirea accidentelor și securitatea în mediul de muncă din Ferrara.