Garda financiară italiană a confiscat 2.734 kilograme de cocaină pură, cantitate găsită în containere cu banane provenind din Guayaquil, Ecuador, cu destinaţia Armenia, în timpul unei escale în portul Gioia Tauro, în Calabria, sudul Italiei, potrivit g4media.ro.
Potrivit comunicatului, succesul operaţiunii s-a datorat unor investigaţii şi analizei rutelor comerciale din America de Sud către Marea Neagră, trecând prin portul de escală din Calabria.
Ca urmare a cercetărilor, au fost considerate suspecte două lăzi frigorifice mari, de peste 12 metri lungime, care conţineau 78 de tone de banane şi în care a fost găsită cocaina „după operaţiuni de căutare lungi şi complexe cu ajutorul unor scanere sofisticate şi al unităţilor canine ale Gărzii Financiare”. Cocaina s-a dovedit a fi de o calitate foarte pură, în stare perfectă, şi ar fi putut aduce traficanţilor peste 800 de milioane de euro. În operaţiuni anterioare legate de această anchetă, au fost confiscate, de asemenea, 600 de kilograme de cocaină ascunse în şase containere. Toate containerele transportau fructe exotice provenind din Ecuador şi, după transbordarea în Gioia Tauro, urmau să ajungă în diferite porturi, atât în Italia, cât şi în străinătate: Croaţia, Grecia şi Georgia.