Fostul președinte al României, Traian Băsescu, militează pentru purtarea obligatorie a măștii de protecție și susține că acest lucru ar trebui legiferat. Băsescu a subliniat că situația în România poate deveni sumbră din cauza evoluției epidemiei de coronavirus și pentru că cetățenii nu respectă recomandările necesare pentru combaterea transmiterii virusului. Fostul șef al statului crede că o mare parte de vină o are chiar președintele Klaus Iohannis care se dovedește prea răbdător cu Guvernul Orban.
„N-aș ezita să trosnesc Guvernul de să nu se vadă. Populația are dreptate să fie supărată și pe Guvern pentru modul cum a procedat. Văd că domnul președinte încă are răbdare. Guvernul și Parlamentul ar putea să dea lege, să facă obligatoriu portul măștii. De azi, în Belgia, nu intri nicăieri fără mască, e reglementare.
Trebuie să fie obligatoriu portul măștii, în rest ține de bunul-simț al fiecăruia, cât de mult se duce în aglomerație. Trebuie trecut la faza la care fiecare e responsabil de sănătatea lui, adică port mască, nu mă duc în întruniri mari, nu mă duc în discoteci, pe plaje aglomerate”, a spus Traian Băsescu la un post de televiziune.
Fostul lider de la Cotroceni și-a exprimat punctul de vedere și în legătură cu decizia CCR privind legea izolării și a carantinei și a menționat că, potrivit Codului Penal, o persoană care îi îmbolnăvește pe ceilalți trebuie trimis la pușcărie.
„După părerea mea, aici e o interpretare forțată a deciziei CCR, iar aici nu putem decât să aplicăm legile statului. Codul Penal spune ce se întâmplă când un om, care știe că e bolnav, se duce în societate și răspândește boala: merge în pușcărie. Iar cei care se întorc mai bolnavi, am înțeles că unii au și decedat, au făcut-o pe riscul lor.
Dar cei care au îmbolnăvit pe alții știind că au plecat asimptomatici, dar purtători de virus și au îmbolnăvit pe alții, pentru ei avem articolul 352 din Codul Penal. Cred că povestea cu CCR e o falsă interpretare. CCR nici n-a sugerat, nici n-a spus „puneți-i în libertate”. Problema nu e de vid legislativ, ci de vid de oameni care știu carte, care citesc”, a punctat Băsescu.
Liderul PMP a mai adăugat că autoritățile trebuie să fie mult mai ferme, chiar cu riscul de a „sacrifica acest an, pentru a evita o boală care poate fi fatală”.
Citește și: Traian Băsescu: Dragă Orban, Hasta la vista, baby!