Adevărul e că în România, birocrația ne omoară. Acte peste acte, hârtii peste hârtii, de-ți vine să-ți iei câmpii și s-o lași baltă cu totul. Cu toate că, cel puțin teoretic, la noi în țară se încurajează antreprenoriatul, printre altele, până s-ajungi să te numești, cu acte în regulă, proprietar de firmă, durează. Astfel, USR vine cu soluții:
„România se poate schimba dacă ne facem treaba. Putem reuşi orice cu inteligenţă şi determinare. Aşa am reuşit să facem legile de simplificare a înfiinţării de firme şi de eliminare a declaraţiei de beneficiar real (102/2020 şi 108/2020), amândouă în ciuda opoziţiei Guvernului. Acum, continuăm acest proces de debirocratizare de care România are mare nevoie. România se poate face bine. Trebuie doar să fim suficient de determinaţi pentru a reuşi”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, transmite USR într-un comunicat de presă remis joi News.ro.
USR: „Proiectul propune şi eliminarea pragului minim de 200 de lei pentru capitalul social al SRL-urilor”
„În vreme ce în alte state transferul părţilor sociale poate avea loc chiar şi într-o zi, în România, în cel mai optimist caz, transferul durează cel puţin 30 de zile. În practică, în funcţie de incidentele care pot interveni, se ajunge şi la 6-12 luni sau mai mult. Proiectul propune şi eliminarea pragului minim de 200 de lei pentru capitalul social al SRL-urilor, în condiţiile în care suma este una insignifiantă în raport cu evoluţia economică a României, iar prezentarea foii de vărsământ instituie birocraţie suplimentară în procesul înregistrării unei firme”, arată sursa menţionată.
Citește și: E haiduc și e vestit, e Grindeanu cel voinic!