Incendiu forestier într-o localitate din Delta Dunării

Au fost afectate trei hectare de pădure din apropierea satului Ceatalchioi

O perdea forestieră cu o suprafaţă aproximativă de trei hectare a fost afectată, sâmbătă, de un incendiu, produs în apropierea satului Ceatalchioi, Delta Dunării, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, potrivit g4media.ro.Ceatalchioi este o comună în județul Tulcea, Dobrogea, România, formată din satele Ceatalchioi (reședința), Pătlăgeanca, Plauru și Sălceni.

Pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu două autospeciale şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din localitate

.La sosirea echipajelor, focul se manifesta cu flacără deschisă, la perdeaua forestieră, pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare. „Salvatorii au procedat la localizarea şi lichidarea incendiului în timp operativ, înlăturând astfel pericolul ca focul să se extindă şi la o cultură de grâu”, precizează informarea transmisă de ISU Delta. Cauza incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise, potrivit ISU Delta. Modificări în acordarea burselor elevilor, prevăzute în Legile Educației