Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat luni proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Proiectul a fost aprobat cu 214 voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă”, 23 de abţineri. Un deputat nu a votat, potrivit stiripesurse.ro.
Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a câte unui număr de 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a câte unui număr de 55 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.
Miercuri, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că parlamentarii PSD vor solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative prin care sunt vizate noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Potrivit prim-ministrului, modificările legislative avute în vedere sunt curs de elaborare.
Tanczos Barna a declarat marţi seară, referindu-se la cazul turistei care a decedat după ce a fost atacată de urs, că este vorba de o tragedie cumplită, care ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost adoptat proiectul de lege propus de UDMR care prevede reintroducerea vânătorii.
„Suntem în faţa unei tragedii cumplite, o tragedie cumplită care putea fi evitată, iar tragedii similare au mai avut loc în trecut. Şi, pur şi simplu, ne întrebăm câte persoane trebuie să mai moară, câte persoane trebuie să mai fie mutilate, câte persoane trebuie să ajungă la spital în urma atacurilor urşilor şi cât timp trebuie să mai treacă ca viaţa oamenilor să devină mai importantă pentru tot Parlamentul României decât viaţa unui exemplar de urs brun. UDMR are un proiect de lege care a trecut de Senat anul trecut, în noiembrie, un proiect de lege care reintroduce vânătoarea şi care de opt luni de zile zace în sertarele Camerei Deputaţilor”, a afirmat Tanczos Barna.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic, după ce un urs a ucis, marţi, o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi, animalul fiind apoi împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei.