Circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu se va deschide integral marţi, la ora 14:00, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, potrivit digi24.ro.
Pe 16 iulie 2024, ora 14:00, se deschide integral circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu
În lungime de 19,987 km la care se adaugă un drum de legătură cu DJ 665 de km 1+385 km, acest nou obiectiv de infrastructură deschis circulaţiei va permite autovehiculelor de mare tonaj să tranziteze zona fără a mai traversa oraşul şi va asigura legătura cu DN 66 (Filiaşi – Târgu Jiu), DN 67 (Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea), DN 66 (Târgu Jiu – Petroşani)”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook. Varianta Ocolitoare Târgu Jiu are profil de drum naţional cu o bandă pe sens, iar pe traseul ei au fost construite inclusiv 12 poduri şi pasaje, două parcări şi trei noduri rutiere. Valoarea totală a proiectului este de 165,3 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin fonduri europene nerambursabile.
Criteriile de acordare a burselor de merit în anul școlar 2024-2025