Ca să pupi moaște trebuie să stai la coadă. Nu pupi oricum, pupi organizat, cu răbdare, cu preludiu. Când am zis că virusul o să-i mai răcorească pe religioși, mii de timișoreni au stat marți la coadă să atingă racla Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.
Când nu mai ai ce pupa, pupi moaște. Vin sub diverse forme, sunt la îndemână și este foarte la modă să pupi chestii nu tocmai vii. De vreo zece ani încoace este un trend să te îmbulzești, să te târăști, și să numeri sectoare și plantoane până la racla făcătoare de minuni. Sau de hepatită.
Să uităm pentru câteva secunde de coronavirus și să gândim logic: obiectele de cult nu sunt mereu igienizate, mulțimile de oameni pot fi contagioase, stafilococii și hepatitele nu sunt invenții divine, iar biblia nu-ți acordă vreo imunitate.
Deși nu se organizează cursuri intensive de pupat moaște și nici diplome de excelență nu se atribuie, românii se întrec în pupături. Fără teamă, fără jenă, fără protecție. Scopul? Religia și amorul:
– Nu se întâmplă nimic dacă sărută oamenii racla și sărutăm noi. Nu are putere pentru că e puterea lui Dumnezeu și mai mare. Nu mi-e frică pentru că e puterea lui Dumnezeu și nu mi-e frică. Mi-e frică de om, dar de Dumnezeu nu mi-e frică.
În replică, cei care respectă regulile de distanțare și poartă mască sunt nemulțumiți de comportamentul celorlalți enoriași.
– Nu e bine, normal că ne e frică și nouă.
– Toată lumea… și unul face diferența, trebuie să ne protejăm.
– E fiecare pentru el, știți cum e. (Reporter: Ei sărută racla și o să fiți și dumneavoastră.) Nu, eu așa am să fiu (cu mască, n.red.).
Mai sunt, totuși, și oameni care gândesc. IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului: „Nu este slujbă și rânduială la care să nu facem apel la credincioși să ne păstrăm și credința, dar să ținem cont în asemenea condiții și de cele spuse de medici. Nu se trage cu cartușe, dar se trage cu virusul acesta care, din nefericire, unde intră cu greu mai iese.”
Citește și: Revoluțiile încep cu studenții
