Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au reținut astăzi, 16.09.2022, trei traficanți de droguri, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni, fără autorizație prealabilă cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
Potrivit procurorilor, inculpații au fost surprinși de reprezentanții Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, respectiv de ofițerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj în timp ce transportau într-un autoturism 8,3 kilograme de substanță cristalină 3-CMC pe care ar fi plănuit să le vândă.
Suspecţii vindeau narcoticele ilegale în judeţul Cluj
Potrivit DIICOT, cele trei persoane ar fi procurat, manipulat, stocat și vândut diferite cantități de substanțe psihotice mai multor consumatori de pe raza județului Cluj.
În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate 3787,8 grame, respectiv 11, 7 grame 4-CMC, un grinder, 1.900 de euro și 2 telefoane mobile.
Cele trei persoane au fost duse la audieri și, în urma celor patru percheziții domiciliare și a sesizării judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, acestea au fost reținute pentru 24 de ore.