Circulație pe un singur sens pe DN 7 din Arad, în urma aluviunilor de pe șosea

Traficul este oprit pe tronsoane de drumuri județene și unul național din Galaţi

Inundatii
Inundatii sursa foto pixabay

Circulaţia este oprită luni dimineaţă pe un tronson de drum naţional şi pe două tronsoane de drumuri judeţene din judeţul Galaţi, grav afectat de inundaţii, potrivit g4media.ro.

În judeţul Arad, se circulă pe un singur fir pe DN 7, în zona localităţii Lipova, din cauza aluviunilor de pe carosabil.

”La această oră (07:00), ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, circulaţia rutieră rămâne oprită pe DN 25, între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi. De asemenea, în judeţul Galaţi mai sunt închise 2 tronsoane de drumuri judeţene”, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Totodată, în judeţul Arad, din cauza aluviunilor aduse pe carosabil, traficul auto se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei, pe DN 7, în zona localităţii Lipova.

”Sfătuim şoferii ca, înainte de a porni la drum, să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice şi la restricţiile de trafic instituite, să nu pătrundă pe tronsoanele de drum închise, să-şi planifice rute alternative şi să acorde atenţie sporită tuturor manevrelor din timpul deplasărilor!”, transmit reprezentanţii Centrului Infotrafic.

Cursurile de apă din judeţele Galaţi, Vaslui şi Iaşi se află sub avertizare cod roșu de inundații, până la ora 12:00. Întreaga zonă a Moldovei este vizată și de un cod portocaliu și unul galben de vreme rea. Acesta din urmă cuprinde şi râuri din Banat, sudul Crişanei, local din estul Transilvaniei şi din Dobrogea. Șase oameni au murit în urma inundațiilor din ultimele zile care au afectat județele Galați și Vaslui, 300 de persoane au fost evacuate şi au fost avariate în jur de 6.000 de gospodării.

Popescu Piedone, urare emoționantă pentru Vlad Popescu Piedone: La mulți ani, Vlad! La mulți ani, viitorul primar al Sectorului 5! Să rămâi mereu acelaşi OM!