Peste 30 de migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră arădeni, în weekend, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi în patru camioane care transportau mărfuri, dar şi în portbagajele a două autoturisme, potrivit observatornews.ro.
La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, au fost verificate trei camioane conduse de doi şoferi turci şi un român, dar şi două autoturisme înmatriculate în România
În camioane se aflau mobilă, piese auto şi un utilaj industrial care erau transportate în Germania şi Franţa. „În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, respectiv în portbagajele autoturismelor, în total, 32 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, ce intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat”, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad. De asemenea, la PTF Nădlac I, într-un camion înmatriculat în Turcia, condus de un turc ce transporta fructe în Cehia, au mai fost găsiţi doi sirieni. În toate cazurile, şoferii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, în timp ce sirienii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.