Se încing spiritele între instituțiile statului, după ce premierul Orban a lansat un atac, la Digi 24, a adresa Curții Constituționale, după decizia „abracadabrantă” pe care a luat-o în legătură cu alegerile parlamentare, spunând că această instituție trebuie „schimbată” și curățată de politruci, iar din componența ei ar trebui să facă parte tehnocrați. Valer Dorneanu, cel vizat, a răspuns la fel de virulent, la o altă televiziune.

„O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuții și tot ne-am gândit. Am avut rezerve asupra oportunități de a face un asemenea demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care necesită o sesizare.  Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneția, Consiliul Europei și în mod sigur Asociația Curților Constituționale din Europa”, a declarat Valer Dorneanu, la Antena 3.

Alegerile în decembrie, constituționale

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Digi 24, că s-au stabilit alegerile parlamentare pentru data de 6 decembrie, în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei în vigoare.

„Din punctul meu de vedere 6 decembrie este data constituţională şi legală. Noi am stabilit alegerile în data de 6 decembrie în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei aflată în vigoare în momentul la care am stabilit data de 6 decembrie. Aduc aminte că mandatul actualului Parlament expiră pe data de 20 decembrie, a trebuit să respectăm prevederea constituţională care spune că preşedintele trebuie să convoace în maximum 20 de zile de la data alegerilor Parlamentul nou ales. Deci singura dată care era conformă cu prevederile legale era data de 6 decembrie. Prelungirea mnadatului actualului Parlament nu se poate face în orice condiţii”, a declarat Orban, la Digi24, joi seară.

„Politrucii” de la Curte

Orban a mai declarat că deciziile Curţii Constituţionale a României (CCR) sunt abracadabrante şi că aceasta încalcă chiar Constituţia ţării.

„Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre decizia Curţii Constituţionale care mi se pare abracadabrantă, mi se pare o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei. Aşa ceva, vă mărturisesc, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa Curţii Constituţionale, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu carieră serioasă în spate, nu oameni care au făcut politică şi sunt numiţi acolo ca să răspundă la comenzi politice. ca să nu spun că multe din deciziile alea vin împotriva intereselor fundamentale ale României”, a mai spus premierul.

Amânarea alegerilor parlamentare, în ce condiții

Potrivit Art. 63 din Constituția României, „Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de  4 ani, care se prelungește în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”.

Citește și: Data alegerilor parlamentare rămâne „bătută în cuie”

#News