Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță miercuri, 16 octombrie, că vremea se răcește în sudul și vestul țării, iar temperaturile se vor apropia de normal în cea mai mare parte a României, potrivit ziare.com.
Potrivit ANM, atmosfera va fi însorită în vest și nord-vest, însă în celelalte regiuni se va înnora și va ploua slab în Moldova.
De asemenea, maximele pornesc de la 11-12 grade în depresiuni și în Bucovina și vor ajunge până la 20 de grade în sud și sud-vest. În Dobrogea și Bărăgan se anunță o zi însorită cu înnorări, scurte perioade cu soare și câțiva stropi de ploaie în Dobrogea, unde vântul ajunge la viteze de 55 km/h. Temperaturile sunt mai scăzute decât în ziua precedentă și se opresc la 16 grade. În sudul Moldovei și nordul Munteniei se răcește ușor. Temperaturile vor crește până la 16 grade, iar vântul este mai persistent. Ar putea să plouă puțin în cursul zilei, însă va apărea și soarele printre nori. În nordul Moldovei și Bucovina va fi o zi cu ploi slabe.
Vântul va bate mai tare în zona montană, iar la altitudini mari sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
În cursul amiezii temperaturile vor ajunge cel mult la 14 grade. Cât despre nordul Transilvaniei și Maramureș, vremea va fi frumoasă cu mult soare, cu posibilitatea de a apărea câțiva nori. În regiunile vestice, atmosfera va fi însorită. Se răcește ușor față de ziua precedentă, iar la amiază temperaturile vor ajunge cel mult la 18 grade.În Transilvania își vor face apariția câteva ploi slab izolate, dar soarele va apărea printre nori. După prânz vor fi cel mult 15 grade.
Pe parcursul nopții se răcește, iar minimele vor ajunge la minus 2 grade la Miercurea Ciuc.
În Oltenia va fi înnorat și vor exista perioade scurte cu soare pe parcursul zilei. Temperaturile ajuns în cursul amiezii până la 20 de grade. În regiunile sudice se adună norii și există posibilitatea să plouă puțin. Temperaturile scad față de ziua precedentă, iar la amiază vor fi cel mult 20 de grade Celsius. La București atmosfera va fi schimbătoare. Se răcește după prânz, iar temperaturile vor atinge în jur de 17 grade. În cursul nopții se adună norii și se face mai frig. În zonele centrale se vor atinge 7 grade, iar la marginea orașului vor fi 5 grade.
Grupare de trafic de migranți, destructurată în vestul țării