În contextul pandemiei cu noul coronavirus, care a pus pe „hold” o serie de evenimente socio-culturale, printre acestea și târgurile de Crăciun de prin Europa, dar și din România, la Craiova, primarul le promite cetățenilor un târg de „Top Forbes”, cu sărbători de poveste. Asta, deși județul Dolj se află la o incidență cumulată a cazurilor de Covid de 3,94 la mia de locuitori, ce aduc după sine și restricții.
„Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun. Pentru a evita aglomerația, anul acesta avem două locuri în care vor fi montate căsuțele, Piața Buzești si Piața Mihai Viteazul, iar in Parcul Romanescu va fi iluminat de sărbători în fața Casei Bibescu. Spre deosebire de anii trecuți, căsuțele pentru comercianți sunt vopsite în culorile Crăciunului și vor fi ornate cu ramuri de brad și instalații de lumini, iar în zona Centrului Istoric vor fi puse în valoare mai ales clădirile. Având în vedere ca Târgul de Crăciun din Craiova este inclus, anul acesta, în topul Forbes, ne dorim să aveți sărbători de poveste”, a scris Olguța Vasilescu, luni, pe Facebook.
Altfel, târguri cu tradiție în România, precum cele de la Sibiu, Oradea, București sau Cluj Napoca, au anunțat că în acest an nu vor putea să îi încânte pe români. Primăria din Brașov ia în calcul organizarea online a târgului, pe o platformă ce urmează să fie pusă la dispoziție de municipalitate.
Reamintim că de luni, 9 noiembrie, România a intrat în carantină parțială, urmând ca peste 30 de zile să aibă loc o evaluare a rezultatelor de după impunerea restricțiilor.
Citește și: Încă un târg de Crăciun din România, anulat