Percheziţii la traficanții de droguri din Alba

Aceștia vindeau substanțe interzise inclusiv unor copii

Sursa foto: Facebook/Poliția Română

Poliţiştii şi procurorii din Alba au efectuat percheziţii la persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc, care ar fi vândut substanţele interzise inclusiv unor copii de 13 ani, potrivit digi24.ro.

Drogurile erau vândute cu sume cuprinse între 50 de lei şi 70 de lei.

 „La data de 14 noiembrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, în judeţul Alba, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. S-a reţinut că, în perioada 2022-2023, bănuiţii ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc, precum şi substanţe psihoactive (canabis, 3-CMC, cunoscut drept cristal, 2-MMC), cu sume cuprinse între 50 şi 700 lei, către consumatori. Este vorba inclusiv de minori cu vârste între 13 şi 17 ani, din municipiul Alba Iulia şi localităţile învecinate”, a transmis Poliţia Română.

Astfel, în urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 20 de grame de substanţă cristalină, despre care există suspiciunea că ar fi drog de mare risc.

De asemenea au fost ridicate 10 grame de masă vegetală, trei cântare electronice, 7 telefoane mobile, trei dispozitive de mărunţit, alte articole care ar fi fost folosite la porţionare, ambalare şi consum, precum şi 200 de euro. „Totodată, alte 26 de persoane au fost audiate, în calitate de martor. Persoanele bănuite au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, unde au fost audiate. Faţă de trei dintre acestea, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore”, a mai transmis Poliţia Română. Cele trei persoane au fost arestate pentru 30 de zile în cursul zilei de miercuri. Organizația Mondială a Sănătății a avertizat asupra pericolului singurătății