Reacția Federației Române de Fotbal, după meciul cu Kosovo

Echipa oaspete a ales să părăsească terenul fără acordul arbitrului

Sursa foto: Pixabay

Federația Română de Fotbal (FRF) a mulțumit celor 48.957 de suporteri care au fost prezenți vineri seară pe Arena Naţională la meciul cu Kosovo. Conform FRF, partida a început la 2 grade Celsius şi s-a încheiată cu o temperatură pe minus, potrivit digi24.ro.

Federația a mulțumit celor din tribune și pentru faptul că nu au răspuns la provocările venite din partea oaspeților. Conform unui comunicat FRF, suporterii români au dat dovadă de unitate și solidaritate.

„Echipa naţională de fotbal a României doreşte să le mulţumească celor prezenţi pentru susţinerea extraordinară şi pentru comportamentul pe care l-au avut la meciul cu Kosovo, o partidă care va rămâne în amintirea tuturor nu doar ca fiind una de 3 ore, dar şi ca un exemplu de unitate şi solidaritate. Meciul, început vineri la ora 21:45 şi încheiat sâmbătă la 00:48, a fost o provocare pentru toţi cei implicaţi. Tricolorii şi fanii lor, au demonstrat că respectă şi iubesc acest sport, dar şi că unitatea dintre ei transcede dincolo de alte crezuri şi ambiţii. Tricolorii mulţumesc fanilor pentru modul în care i-au încurajat şi pentru că au înţeles obiectivul comun la acest meci. De asemenea, tricolorii apreciază faptul că suporterii au reuşit, pe cât posibil, să nu răspundă la provocările venite din partea oaspeţilor noştri” a transmis frf.ro.

„Este regretabil gestul echipei oaspete, care a ales să părăsească terenul fără acordul arbitrului, refuzând să încheie meciul pe terenul de joc, în spiritul fair-play-ului, ceea ce reflectă o lipsă de respect nu doar pentru fotbal, ci şi pentru meseria de fotbalist”, a mai adăugat Federația.

Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, a fost întrerupt vineri seară după minutul 90 după ce jucătorii kosovari au părăsit terenul. Partida s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi. Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.

Băiat de 15 ani, trimis în judecată pentru agresarea sexuală a şase copii