UDMR: „Preşedinţia Senatului şi Camerei Deputaţilor să revină formaţiunilor care nu vin cu premierul”

Negocierile PNL - URS PLUS bat pasul pe loc

Parte din negocierile pentru stabilirea unei coliții de guvernare, UDMR vine cu o soluție ce pare viabilă, dar rămâne de văzut dacă va fi luată în calcul de ceilalți parteneri, PNL și USR PLUS.

Nu avem nimic de comentat, noi putem lucra cu amândoi (Orban şi Cîţu – n.r.). Mai departe, lucrurile se complică, fiindcă că în acest moment noi considerăm că celelalte două funcţii politice din stat – cea de preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor – trebuie să revină celorlalte două formaţiuni care nu vin cu premierul

Kelemen Hunor, președinte UDMR

„Dar după aceea urmează UDMR-ul, fiindcă nimeni nu are majoritate. Dacă USR-ul alege Camera Deputaţilor, putem merge noi la Senat, nu-i nicio problemă. Dacă alege USR-ul Senatul, nu-i nicio problemă, noi putem merge la Camera Deputaţilor, ca să fie un echilibru, să fie şi solidaritate, să creştem şi nivelul de încredere – asta este prima noastră variantă. Vom vedea mâine. Am înţeles că şi la USR PLUS este în acest moment o şedinţă în desfăşurare, cu două variante. Asta este varianta noastră”, a precizat liderul UDMR, pentru Agerpres.

Liberalii au două variante

Liberalii au venit cu două variante, aprobate în unanimitate în Biroul Politic al PNL. „Acceptăm varianta în care Florin Cîțu să fie premier și subsemnatul, candidat la Camera Deputaților. În cazul în care nu se ține cont de această variantă, acceptăm și varianta în care PNL să desemneze un premier șu un canditat pentru Senat. În această situație, candidatul pentru prim ministru este desemnat președintele PNL, subsemnatul Ludovic Orban, și candidat la funcția de președinte al Senatului, domnul senator Florin Cîțu”, a transmis Ludovic Orban.

În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie, PSD a câștigat cu peste 29% pentru fiecare dintre cele două camere, PNL a obținut peste 25%, iar USR PLUS a adunat peste 15%, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, în timp ce UDMR are aproape 6%.

Citește și: Două propuneri de la PNL pentru negocierile cu USR PLUS

#News