Un bărbat din orașul Dej, județul Cluj, a fost trezit la primele ore ale dimineții de mascați. El a fost trezit din somn de bătăi puternice în ușă și de somațiile mascaților, care au intrat peste el și l-au imobilizat, potrivit adevarul.ro.
Oameni legii au realizat că l-au confundat cu capul unei rețele de infractori, și-au cerut scuze și au plecat
Ei îl căutau pe capul „mafiei hârtiei igienice” din oraș, confuzia producându-se deoarece la avizier apartamentele din blocul unde locuiește bărbatul apar în ordinea greşită. „Am ieşit din dormitor, se auzeau bătăi puternice în uşă. Deschide, Poliţia, Poliţia! Eu am crezut că este o glumă. Am deschis uşa cum o deschid acum. M-au prins de mână, mi-au sucit mâna la spate şi m-au pus jos”, a povestit Claudiu Neag. Oamenii legii și-au dat seama că au greșit „ținta” în momentul în care l-au legitimat. „Ne scuzați că v-am deranjat”, ar fi spus mascații la plecare. Bărbatul speriat spune că nu se va opri până în instanță. În realitate, polițiștii îl căutau pe vecinul lui, care locuia la două apartamente distanţă.
Potrivit Poliției, cinci hoți care au spart în mod repetat un depozit din Dej de unde au furat hârtie igienică în valoare de 220.000 de lei.
„La data de 13 decembrie, în jurul orei 6.00 polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, cu sprijinul jandarmilor au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele a 5 bărbați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată”, au informat reprezentanții IPJ Cluj. Cei în cauză sunt bănuiți că în perioada 12 iunie – 8 august au sustras din depozitul unei societății comerciale din municipiul Dej, mai mulți paleți cu produse de hârtie în valoare de peste 220.000 de lei.
„Cercetările derulate de polițiști au condus la identificarea autorilor, iar la data de 13 decembrie, 4 dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Dej, în vederea dispunerii altor măsuri preventive. Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată”, au adăugat reprezentanții Poliției.