Sorana Cîrstea, în carantină două săptămâni

Peste 40 de jucători de tenis sunt contacți direcți

Sportiva Sorana Cîrstea va sta pentru două săptămâni în carantină totală, înainte de startul primului turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open, a anunțat aceasta pe o rețea de socializare. Motivul pentru care ea, alături de 46 de sportivi vor trece prin această situație, deloc plăcută, se datorează faptului că au fost depistate 3 cazuri pozitive de Covid, în cursele aeriene puse la dispoziție de către Federația Australiană de Tenis, ironic, ca măsură de siguranță pentru sportivi. În cursa în care s-a aflat Sorana Cîrstea persoana pozitivă este antrenorului jucătoarei Bianca Andreescu, canadianul Sylvain Bruneau.

Oamenii ne acuză că ne comportăm ca și cum ni se cuvine. N-am nicio problemă să stau 14 zile în cameră și să mă uit la Netflix, credeți-mă, e ca un vis devenit realitate, ba chiar ca o vacanță. Ceea ce nu putem face este să concurăm după ce am stat 14 zile pe canapea. Asta e problema, nu carantina”, a scris Sorana Cîrstea pe Twitter, adăugând că ar avea apoi nevoie de trei săptămâni ca să reintre într-un tonus de competiție. Totodată a precizat că se înscrisese în acest turneu știind ca va avea posibilitatea să se antreneze 5 ore, în zilele de carantină, așa cum se discutase inițial, doar că regulile au fost schimbate „peste noapte”.

Printre sportivii ce vor intra în carantină se află Angelique Kerber, Bianca Andreescu, Svetlana Kuznetsova Ons Jabuer, Belinda Bencic, Marta Kostyuk sau Maria Sakkari. În timp ce, printre sportivii care au venit cu cursa de la Los Angeles, se află Victoria Azarenka sau Kei Nishikori. În grupul de la Adelaide, unde se află Simona Halep și Irina Begu, nu a fost raportat niciun caz de coronavirus.

Părerile pe rețelele de socializare au fost împărțițe, unii utilizatori dându-le dreptate sportivilor, alții considerând că măsurile luate de autoritățile australiene au fost îndreptățite.

Reamintim că turneul de la Melborne se va desfășura în perioada 8-21 februarie, cu o întârziere de trei săptămâni față de data inițială, tocmai pentru a putea fi îndeplinite toate condițiile organizatorice. Mai mult, în acest an, calificările s-au jucat cu mai bine de o lună înaintea startului. Cele feminine au avut loc la Dubai, în timp ce pentru tabloul masculin, meciurile preliminarii s-au disputat la Doha.

Acesta este al treilea Grand Slam organizat în perioadă de pandemie, după cel de la US Open (campioni au fost Naomi Osaka și Dominic Thiem) și Roland Garros (Iga Swiatek și Rafael Nadal). În 2020, Wimbledonul a fost anulat, prima dată după al doilea Război Mondial.

Citește și: Fotbalist transferat pe bitcoin

#News