Luni, 17 ianuarie, președintele chinez Xi Jinping a avut un discurs la deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, cu privire la relațiile internaționale dintre state. Președintele Chinei a declarat, în discursul său, că o nouă confruntare globală între marile puteri ar avea „consecințe catastrofale”.
Mai mult, oficialul chinez a dat de înțeles că este un apărător al multilateralismului și a tras un semnal de alarmă cu privire la tensiunile dintre marile puteri la nivel mondial.
Forumul de la Davos, considerat locul de întâlnire între mediile de afaceri şi responsabili politici are loc online din cauza pandemiei de COVID-19.
Un nou război mondial, exclus
„Istoria a dovedit de nenumărate ori că o confruntare nu rezolvă problemele. Ea nu duce decât la consecinţe catastrofale”, a spus preşedintele chinez, relatează Digi24.
De asemenea, Xi Jinping a mai declarat că în ultimii ani, la nivel mondial „abundă” discursurile care îndeamnă la ură și prejudecăți, iar lumea de astăzi este pe departe de a fi una liniștită. Reamintim că țara asiatică este cea mai mare putere economică din lume, iar în viitor promite să inițieze „noi drumuri ale mătăsii” în jurul continentului euroasiatic.
Totodată, liderul chinez a lăudat, în urmă cu câțiva ani, liberul-schimb și globalizarea, dar cu toate acestea, atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite acuză China că a recurs la măsuri protecționiste care penalizează produsele importate și că a restrâns accesul companiilor străine.
În ciuda pandemiei de coronavirus ce a debutat în 2019, China a înregistrat o creștere a PIB-ului de 8,1% în 2021. Țara a reușit să își revină din șocul inițial al pandemiei, dar cu toate acestea mai există unele zone din țară unde focarele sporadice continue să facă probleme economiei.
Datorită politicii „zero Covid”, care constă în a lua cele mai drastice măsuri pentru a limita răspândirii virusului Sars-CoV-2, China a reușit să se relanseze economic, chiar dacă majoritatea țărilor lumii au avut pierderi financiare importante. Cu toate acestea, sectorul serviciilor, precum turismul, hotelurile, restaurantele și transporturile nu și-au revenit complet.
Reamintim că după apariția mai multor cazuri de coronavirus, autoritățile chineze au decis să plaseze în carantină trei orașe, cu o populație de 20 de milioane de locuitori.
Tensiuni diplomatice între China și Canada din cauza emblemei unei trupe de hip-hop