Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat la Piteşti, că proiectul care prevede că fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară a fost pus în transparenţă decizională pe site-ul ministerului. Reprezentantul MJ a arătat că, anul trecut, statul român a cheltuit peste 10 milioane de lei pentru a aduce în ţară fugari, potrivit g4media.ro.
Potrivit lui Gorghiu, strategia statului român este să găsească pârghii legislative pentru ca fenomenul fugarilor să fie diminuat şi chiar blocat.
„Elementul de noutate acesta este. Din momentul în care legea va fi adoptată, fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară. Strategia pe care am avut-o în vedere este aceea ca în anul 2024 statul român să meargă mai mult pe prevenţie, să găsească acele pârghii legislative astfel încât fenomenul fugarilor să fie diminuat şi sperăm ca într-o bună să fie şi blocat”, a declarat Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă.
Ministrul Justiţiei spune că, anul trecut, s-a înregistrat o scădere „nesemnificativă” a numărului de persoane faţă de care a fost dispusă urmărirea internaţională.
„Putem să vorbim de cazuri de fugari în care aducerea lor în ţară sunt relativ mici costurile, dar putem să vorbim şi de cazuri de fugari aduşi de la capătul lumii, care să implice costuri foarte, foarte mari. Acest fenomen al fugarilor a fost în creştere de la an la an. Anul 2023 este primul an când putem constata o scădere (…). În anul 2020 am avut, conform datelor oficiale, ca număr de persoane faţă de care a fost dispusă urmărirea internaţională 1.260, pentru ca în anul 2021 să avem 1.420, în anul 2022 am avut 1.574 de persoane faţă de care s-a dispus urmărirea internaţională, iar anul trecut, în 2023, am avut 1.530 de persoane. Deci a fost primul an cu scădere în privinţa acestui număr, nesemnificativă, dar pot să vă semnalez scăderea”, a arătat ministrul.
Anul trecut, Ministerul Afacerilor Interne a organizat 587 de misiuni pentru a putea aduce în ţară persoane care au fugit, costurile fiind de peste 10 milioane de lei, precizează Alina Gorghiu.
Ministrul a explicat că aceste costuri pot fi diferite în funcţie de factori precum distanţa şi calea de aducere în ţară a fugarilor – terestră, aeriană. „În primul rând, vorbim de situaţia în care pentru fugarii care se sustrag în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, cheltuielile cu aducerea lor în ţară vor fi adăugate celor alte cheltuieli ocazionate de proces, şi anume costuri legate de expertiză, onorariu de avocat ş.a.m.d. În cazul doi, pentru fugarii care se sustrag de la executarea pedepsei, (…), cheltuielile cu aducerea lor în ţară pot fi recuperate pe cale separată, printr-o acţiune civilă.
Am început să discut cu cei din ANP pe acest subiect, am început să discut cu toţi colegii mei în Parlament pentru că va trebui să găsim soluţia să adoptăm acest proiect foarte repede. E o cale prin care statul român va arăta că nu mai are niciun fel de înţelegere faţă de nişte oameni care sunt condamnaţi de justiţia românească”, a mai spus ministrul. Potrivit Alinei Gorghiu, costul pe fugar variază între câteva mii de euro şi 25.000 euro.