UE a sugerat astăzi că în viitor ar putea opri exporturile de vaccinuri către Marea Britanie. Potrivit Uniunii Europene, Regantul Unit nu ar respecta principiul reciprocității, anunță Mediafax. În contrapartidă, guvernul condus de Boris Johnson speră că nu se va ajunge la astfel de măsuri drastice.
Ursula von der Leyen a somat Marea Britanie să permită exporturi de vaccinuri în Uniunea Europeană
„Aprovizionarea cu vaccinuri trebuie să rămână deschisă în ambele direcţii. Trebuie să existe reciprocitate. Dacă situaţia nu se schimbă, atunci trebuie să ne gândim cum să facem exporturile spre ţări producătoare de vaccinuri dependente de gradul deschiderii aplicat de aceste ţări”, a declarat Ursula von der Leyen, potrivit postului german N-TV, citat de Mediafax.
Oficialii UE își doresc reciprocitate
„Cu Statele Unite avem reciprocitate. Există un flux continuu dus-întors de materii prime şi substanţe pentru medicamente. Însă încă aşteptăm să vină doze din Marea Britanie; prin urmare, aceasta este o invitaţie de a vedea că vin şi doze din Marea Britanie spre Uniunea Europeană, pentru a avea reciprocitate”, a mai spus președintele Ursula von der Leyen.
Pe de altă parte, guvernul condus de Boris Johnson insistă că Ursula von der Leyen ar fi confirmat că nu are intenția de a restricţiona exporturile de vaccinuri, cu toate că noile declarații de astăzi vin să contrazică speranțele britanicilor.
„Ea a confirmat atunci că mecanismul exporturilor se axează pe transparenţă, spunând că nu există intenţia de a restricţiona exporturile spre companii care îşi respectă responsabilităţile contractuale. Ne aşteptăm ca UE să continue acest angajament”, a declarat Downing Street, conform agenţiei Reuters.
În plus, ministrul de Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a spus că e „surprins” de ipoteza invocată de UE: „Cred că sunt necesare nişte explicaţii, întrucât lumea priveşte. Sunt încălcate asigurările directe oferite de Comisia Europeană. Ne aşteptăm ca asigurările şi stocurile din contracte să fie furnizate. Sincer, sunt surprins că avem această conversaţie”.
Citește și: Turismul de vaccinare, noua formă de turism a lui 2021