MAE, avertisment pentru românii care călătoresc în Italia

Pe data de 17 martie 2023 a fost anunțată o grevă națională a operatorilor aeroportuari, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către și dinspre Republica Italiană

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că în data de 17 martie 2023 a fost anunțată o grevă națională a operatorilor aeroportuari, care va afecta mai multe aeroporturi, existând riscul unor perturbări ale zborurilor programate pentru călătoriile către și dinspre Republica Italiană, potrivit g4media.ro.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

 Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență, în funcție de regiune: Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444, • Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171,  Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134, Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperi, http://roma.mae.ro/, http://cgroma.mae.ro/ https://www.mae.ro/ şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călători.

Cât costă minivacanța de Paște pe litoral