Percheziții DIICOT la traficanții de droguri din Timiș și București

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, potrivit ziare.com.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2022 și până în prezent, 5 persoane, acționând în cadrul unei structuri infracționale organizată pe niveluri ierarhice, ar fi procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, heroină (drog de mare risc), către consumatori din municipiile Lugoj și București

Pe parcursul investigațiilor au fost documentate 15 asemenea tranzacții. Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea se realizează cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, Brigăzii Autostrăzi, Direcției de Poliție Transporturi și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Un val de praf saharian va afecta România