S-a terminat starea de urgență, a început starea de relaxare, pentru unii.
Am stat două luni în casă. Am încercat, cât de cât, să ne protejăm pe noi, și pe cei la care ținem. Ne-am reprimat dorința de a-i vedea real, de a-i lua în brațe, de a ne aduna la un grătar, în curtea lor, sau la o bere, pe undeva ascunși de ochii vigilenți ai legii. Am făcut comenzi cu livrare acasă și am dezinfectat kilometri de produse, cu kilograme de dezinfectanți. Am ieșit cu sufletul în mască, la magazinul din colț. Ne-am transformat normalitatea și am înțeles că normalitatea cum o știam nu va mai fi. Decât dacă suntem pregătiți să trăim normalitatea pe care o știam, fără unii dintre noi.
Eu n-am înțeles starea de urgență ca pe o restricție a drepturilor mele, de cetățean. Am înțeles-o ca pe o măsură de protecție. Pentru mine, și pentru cei din jurul meu. Pentru că, la peste 300.000 de morți la nivel mondial, nu mi se pare nici joacă, nici teorie conspiraționistă. Da, e alegerea mea să cred asta și să ies, în continuare, precaută din casă. Să nu exagerez încă, pentru că nici medicii nu știu încă amploarea pe care o poate lua coronavirusul, darămite un neofit, ca mine.
Alții au ales să se simtă prizonieri în propriile case, din cauza stării de urgență. Ei n-au înțeles necesitatea, au înțeles doar restricția. La fel cum nu pot înțelege că un cetățean are și îndatoriri, nu numai drepturi.
Primul week-end fără declarații obligatorii în localitate, fără amezi și fără control strict, de la mine, s-a văzut așa:
– Proteste în Marea Britanie, Germania și Polonia, împotriva restricțiilor. Și-n România, vreo două mai mititele. Că ei nu înțeleg, dom`le, de ce trebuie să stea în casă, și nu pot ieși, să se ”imunizeze” (dacă există virusul) sau pur și simplu să fie liberi, că virusul nu există.
Bineînțeles că au protestat fără măști și cu multă, multă gargară. Fără să le pese că, dacă cumva iau ceva (nu musai coronavirus, poate o gripă sau niște rujeolă) o să o transmită mai departe, altora care au stat cuminți în case, dar au avut ghinionul să-i întâlnească, după protest.
Am mai spus-o: pe ăștia i-aș lăsa să iasă dezlegați. Ba nu. I-as duce să ia contact cu virusul, i-aș băga 14 zile în carantină și dup-aia aș lăsa selecția naturală să-și urmeze cursul. Dar să nu aibă pretenții să zburde liberi în alea 14 zile, nici să ceară ajutor medical, dacă virusul chiar există.
– În Herăstrău, sâmbătă seara, s-au adunat câțiva care nu concep viața fără socializare directă și fără DJ. Așa că au uitat și de mască, și de virus, și de tot, și s-au bucurat de ”libertate”, pe iarbă, cu mâncare și băutură vândută legal, prin livrare. Că era musai să se distreze, că doar o viață ai!
– Cu declarație bifată la ”activități recreativ sportive individuale, desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult trei persoane”, mii de oameni s-au dus pe Valea Prahovei, în drumeții și aer liber. Hai să spunem că e cât de cât ok, că pe munte e mai greu să te pupi cu toate grupurile de turiști care nu mai au, nici ei, stare în casă.
– În schimb, la Constanța, pe Faleza Cazinoului, a fost puțin mai greu să se păstreze distanța. C-au fost mulți, veniți de peste tot, inclusiv de la Timișoara, că nu mai puteau de dorul mării. Mulți fără măști, distanță recomandată, nexam.
– La Focșani, vreo sută de inși s-au îmbulzit la înmormântare. Tot fără măști și fără distanțare. Că trebuiau să plângă mortul.
– Magazinele de haine, produse casnice sau bricolaj au fost la fel de pline. În multiple orașe din țară. Cu sau fără mască, mai mult fără, că e liber de la restricții și de la amenzi.
– IPS Teodosie a împărțit aceeași linguriță, la Constanța, la câteva zeci de copii. Care era musai să se împărtășească, că nici nu-ți dai seama ce păcătoși sunt ăștia mici, și dacă mor (loviți de mașină sau de coronavirus) cum mai intră ei, așa, nesfințiti, în cetatea Domnului? Bine, aici, sincer nici măcar nu pot da vina de Teodosie. Prost nu-i ăla care vinde, e ăla care cumpără.
Nu pot numi altfel decât inconștiență ce s-a întâmplat în week-end-ul ăsta, după terminarea stării de urgență. Și mi-e că o să fie din ce în ce mai nasol. Și mi-e că ăia 1100 de morți de la noi nu reprezintă decât un număr (cel mai probabil fictiv) pentru cei care insistă că trebuie să fie liberi. Că nu le poate dicta lor statul ce și cum să trăiască.
Am fost, de-a lungul timpului, mai mult sau mai puțin de acord cu ce s-a întâmplat, la nivel politic, la noi. Am taxat, când a fost cazul de taxat, am aprobat, când a fost cazul. Dar acum, nu pot să nu fiu de acord cu Vela: ”Nu aruncaţi pe geam efortul dumneavoastră şi al tuturor cetăţenilor responsabili, riscând o explozie de cazuri sau, mai rău, carantinarea unor zone în care locuiesc oameni nevinovaţi, din cauza greşelilor din următoarele zile.”
Pentru că unii au ales să treacă de la starea de urgență la starea de alertă, pe care au transformat-o în ”stare de bătaie de joc”.
Citește și: CTP și protestul celor infectați cu prostie
