De-a lungul timpului, matusalemicul jurnalist, Ion Cristoiu, i-a avut ca invitați ba pe Barna, ba pe Ciolacu, ba pe Rareș Bogdan, lista fiind una lungă, astfel că nu are rost să vă plictisesc cu ea. Concluzia e că pe la acesta prin poartă au trecut nume grele, sonore, nume care fac audiență. Însă pentru că vremurile se schimbă, la fel și audiența, se pare că Ion Cristoiu alege să schimbe tactica și să apeleze la metode ușor… empirice, dacă îmi permiteți.
Astfel, inspirat de nume mari ale literaturii românești (însă probabil și de Marcel Vela), Ion Cristoiu îi ia drept exemplu pe Caragiale și pe Arghezi care, la un moment dat, au considerat oportun să pornească o discuție filosofică cu animalele lor de companie.
Aflat la Găgești, nea Ion o abordează pe cățeșa familie care ar trebui să știe cel mai bine cum stă treaba cu starea de alertă. Un cățel, prin natura lui, ar trebui să fie tot timpul în alertă, nu? Și-apoi, cine să știe cel mai bine cum e să fii lipsit de libertatea de mișcare în afara curții dacă nu chiar un câine?
Și-acum, fie vorba între noi, discuția cu un animal de companie se întâmplă și la case mai mici, dar și la case mai mari. Tentativa acestuia este una drăgălașă, menită să-i sensibilizeze pe cei ce se declară iubitori de animale. Cu toate astea, nu știu cum o să rezolve Cristoiu situația, caz în care cățelușa familie îi va răspunde. Unde mai pui că există, de asemenea, posibilitatea ca odată ce îi răspunde, să-l mai și contrazică! Este o posibilitate pe care, după cum observ, Ion Cristoiu nu prea a luat-o în calcul.
„Ia să vedem cum îşi stă cu mască. Nu-i place nici ei, vedeţi ce gălăgie face? Deci dacă ţie nu-ţi place masca, nouă de ce să ne placă şi de ce să ne oblige ăştia să o purtăm?. Acum să-ţi explic. Starea de urgenţă e cea în care tu nu poţi să ieşi din cuşcă decât cu declaraţie pe propria răspundere. Starea de alertă este cea în care tu poţi să ieşi. Dar te poţi duce la păcănele, dar nu la Biserică, nu te poţi duce la restaurant, dar te poţi duce la terasă”, i-a spus jurnalistul Ion Cristoiu, căţelului.
Ion Cristoiu: „Ce bine ar fi dacă în politică ar fi linsul ăsta pe mână. Iohannis te-ar pune premier”
„Parcă eşti ca liberalii când îl văd pe Klaus Iohannis, imediat fac chestia asta. Ce bine ar fi dacă în politică ar fi linsul ăsta pe mână. Vă imaginaţi, tot ducându-se la Cotroceni, sărind la Klaus Iohannis, uite aşa ar face. În primul rând că ar fi bătălie. Cine crezi că va fi cel mai tare? Rareş Bogdan sau Ludovic Orban? Ia să vedem, faci chestia asta şi după, dl. Iohannis o să te pună prim-ministru”, a mai spus Ion Cristoiu.
Citește și: Amenzi cu mască pentru oamenii fără mască