Dacă este să-l întrebi pe Ion Cristoiu ce părere are despre situația din spitalele românești, de când cu epidemia de coronavirus, o să-ți că mediciii nu au permisiunea de a vorbi efectiv despre ceea ce se întâmplă în spitale, mulți dintre ei preferând să tacă, de dragul unui profit.

„S-a schimbat comunicarea, dar medicii sunt aceeaşi. Acum apar cu nume, cu prenume, cu feţe pentru că li se dă voie şi chiar sunt îndemnaţi. Atunci nu li se dădea voie şi de aia nu apăreau. În primele zile, când am văzut spaima medicilor, unii chiar cunoscuţi, de a vorbi despre neajunsuri, m-am interesat şi eu şi am aflat explicaţia de ce duc ei campania în favoarea pericolului coronavirusului. Lumea aceasta a spitalelor, a medicilor este mult mai puţin independentă decât pare. Am înţeles că medicii de la un spital de urgenţă depind fundamental de manager pentru că foarte puţini medici nu iau bani. Nu spun nici că e bine, nici că e rău. Iau bani. Normal, sunt medici vor să câştige şi ei ca în Occident. Când ajung mari să aibă şi măcar o insulă, nu ca acum, un apartament sau o casă la ţară. Ca să iei bani, trebuie să ai un loc unde să operezi, un cabinet, să fii titular acolo şi mai ales ai nevoie de materiale. Dacă vrea managerul ţi le dă. Nimeni nu te dă afară, nu ia bisturiul din mână, dar bisturiul poate să fie ascuţit sau nu. Sau vine un aparat şi medicul are nevoie de el. Poate să-l primească sau poate nu. Deci este o dependenţă uimitoare a medicilor de spitale”, a declarat Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu este de părere că medicii pot fi şantajaţi

Cum mai toți medicii de la stat sunt afiliați și cu privatul, Ion Cristoiu amintește despre un grup de interese care pornește de sus, de la Colegiul Medicilor, grup de interese care are obiceiul să-i șantajeze pe cei neconformi.

„Este o dependenţă uimitoare faţă de Colegiul Medicilor, care este un fel de grup de interese. Poate să-ţi ia autorizaţia de funcţionare, te mai vâră şi la malpraxis. Marea majoritate a medicilor de la stat au şi la privat consultaţii. Eu un miş-maş peste care managerul poate să treacă sau poate să nu treacă. Deci la ora actuală foarte, foarte puţini medici sunt independenţi pentru că sunt săraci şi cinstiţi, vorba lui Ion Iliescu. Nu, sunt bogaţi şi cu interese. Şi atunci când ai interese, când faci aranjamente, când depinzi de bunăvoinţa cuiva, când poţi fi şantajat cu un dosar, atunci sigur nu mai faci gălăgie şi nu spui că nu avem echipamente”, a mai spun Ion Cristoiu.

Citește și: Niculae Bădălău strigă: Jos dictatura!

#News