Fostul prim-ministru britanic Tony Blair a declarat că războiul ucrainean a arătat că dominația occidentală se apropie de sfârșit, în contextul în care China a ajuns la statutul de superputere.
Blair este de părere că ceea ce trăim acum reprezintă cel mai important punct de cotitură din ultimele secole, iar lumea pe care o cunoaștem noi se va schimba radical.
„Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair, scrie Digi24.
Războiul din Ucraina continuă, iar Europa se așteaptă la ce este mai rău
De asemenea, fostul premier britanic a precizat că Occidentul nu se mai poate baza pe China, dovadă fiind relațiile pe care le are cu Rusia de la începutul războiului din Ucraina.
Președintele chinez Xi Jinping a continuat să-l sprijine pe președintele rus Vladimir Putin și a condamnat sancțiunile occidentale asupra Moscovei drept „abuz de putere”.
Potrivit Reuters, Ministerul britanic al Apărării a anunțat duminică faptul că Rusia își întărește pozițiile defensive în sudul Ucrainei. Această integrare include deplasarea trupelor și a echipamentelor militare între orașele Mariupol și Zaporojie. Măsurile de securitate sunt înăsprite și în zona urbană Melitopol, a postat ministerul pe Twitter.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor secrete militare ucrainene, Vadim Skibitsky, a declarat că armata rusească se pregătește pentru următoarea fază a ofensivei în Ucraina. „Nu sunt doar rachete din aer și din mare. Putem vedea bombardamente de-a lungul întregii linii de contact, de-a lungul întregului front. Utilizarea activă a aviației tactice și a elicopterelor de atac”, a spus Skibitsky.
Reamintim că Vladimir Putin a decis să atace Ucraina pe 24 februarie, precizând că este o „operațiune militară specială.” Au trecut peste 140 de zile, iar atacurile asupra Ucrainei continuă, iar ucrainenii rezistă eroic, fiind sprijiniți de către Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
Citește și articolul: Ungaria a declarat „război” imigranților. Viktor Orban schimbă măsurile de securitate de la frontieră