Au fost prinși presupușii ucigași ai bărbatului găsit mort în geamantan, la Vaslui

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani şi o femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungeşti

Politist
Politist sursa foto pixabay

Un bărbat şi o femeie, suspecţi în cazul cadavrului găsit într-un geamantan în localitatea vasluiană Pungeşti, au fost prinşi de poliţişti în municipiul Braşov, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, potrivit ziare.com.

„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, au fost depistate în municipiul Braşov, două persoane.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani şi o femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungeşti, concubini, bănuiţi că ar fi fost implicaţi în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Onceşti, judeţul Bacău”, a transmis IPJ. Cele două persoane se sustrăgeau activităţii de urmărire penală, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere, spun poliţiştii.

Aceştia urmează a fi conduşi şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetărilor.

Anchetatorii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi sunt continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul victimei de 36 de ani şi dispunerea măsurilor legale. Cadavrul a fost găsit luni seară pe marginea unui drum sătesc din Pungeşti. „O patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vaslui a fost sesizată telefonic de către un bărbat din satul/comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, cu privire la faptul că, în vecinătatea unui drum sătesc din Pungeşti, pe marginea drumului, se află un geamantan în interior căruia se află cadavrul unei persoane necunoscute, de sex masculin”, a precizat IPJ Vaslui.

Asfaltul de pe podul de la Brăila va fi refăcut până la finalul lunii august