Românii își descoperă propria țară și, încet-încet, își dau seama că există și alte atracții în România, exceptând eternul litoral sau Valea Prahovei. Mulți aleg turismul verde, aleg natura și ajungem la concluzia că virusul a cam schimbat mentalități.

”Aşa cum am estimat încă de la izbucnirea pandemiei COVID-19, era evident că românii vor călători în acest an preponderent în propria lor ţară.

Preferinţele pentru turismul intern sunt, în prezent, o tendinţă înregistrată pe plan mondial. Însă România are şi un avantaj, numărându-se printre ţările cu potenţial turistic mare, dar şi cu un turism intern dezvoltat. În sezonul de vară am observat două tendinţe pe partea de turism intern.

O parte dintre turişti aleg Litoralul românesc, aşa cum este normal în această perioadă, iar o altă parte optează pentru turismul verde, în natură, unde beneficiază de condiţii de izolare. În această a doua situaţie, mulţi români au avut ocazia să redescopere o altă Românie, cu foarte multe obiective şi atracţii turistice”, a spus Traian Bădulescu, citat de Agerpres.

Cei care nu au ajuns în Delta Dunării au bifat destinația în 2020. Spun asta nu doar pentru că este o remarcă a lui Traian Bădulescu. Analizez, ca în fiecare an, poze de pe Facebook. Să-l numim hobby, obișnuință sau informație.

„Pe partea de turism rural, majoritatea turiştilor caută pensiuni construite în stil tradiţional, care asigură un cadru natural deosebit şi, fireşte, condiţii de securitate şi de siguranţă. La ora actuală, ca tendinţă nouă, mulţi turişti nu îşi mai petrec doar weekend-urile la pensiuni, ci aleg să-şi petreacă sejururi complete, de 6-7 nopţi.

Foarte multe pensiuni care oferă condiţii de calitate au grad de ocupare foarte ridicat până în luna septembrie. De altfel, ca tendinţă, majoritatea turiştilor fac acum rezervări pe ultima sută de metri, cu excepţia pensiunilor rurale şi a Deltei Dunării, unde se fac rezervări din timp, şi pentru lunile septembrie – octombrie.

Imediat după Litoral, Delta Dunării a înregistrat o creştere extraordinar de mare. Atât pensiunile şi vilele, precum şi hotelurile din Deltă sunt foarte solicitate, mai ales în weekend-uri multe dintre ele având un grad de ocupare de 100%.

Alte regiuni cu turism rural dezvoltat solicitate mult sunt Bran-Moieciu, Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub Munte, Munţii Apuseni, Ţinutul Secuiesc şi Maramureş. De asemenea, a luat amploare şi turismul rural din proximitatea Bucureştiului, şi aici mă refer la zone precum Snagov, Comana, Măgureni de Prahova, Satul Banului sau Valea Prahovei în sine”, apreciază Bădulescu.

Am recomandat mereu Delta și locurile ”neștiute” sau cele care nu sunt ”în vogă” atunci când vine vorba de concedii, călătorii sau mini excursii de un week-end.

Cu riscul de a repeta un simplu sfat: atracții sunt la tot pasul și mulți sunt sceptici atunci când este vorba de o locație nouă. Să dăm o șansă turismului românesc și să ne oferim nouă înșine ceva nou. Că avem de unde alege.

Citește și: Traian Bădulescu și turismul: România versus Bulgaria

#News