Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la Arad, că își menține opinia cu privire la începerea școlii și de alegerile locale. Potrivit acestuia, cele două momente importante ale toamnei trebuiau amânate. Cursurile au început luni, într-un „haos perfect organizat”, iar alegerile sunt în „linie dreaptă”.
„Acesta este cuvântul cel mai potrivit. Cu toate că Guvernul știa de opt luni de zile că la 14 septembrie vor începe școlile, învățământul nu e pregătit. Guvernul s-a angajat să livreze măști, materiale dezinfectante și tablete. Nimic! Dacă acum patru luni de zile problema procurării măștilor, nu a cumpărării lor, era insurmontabilă pentru că era criză de maști, în momentul de față există produsul din abundență, și cu toate acestea Guvernul nu a fost în stare să îl achiziționeze și să îl pună la dispoziția cadrelor didactice și elevilor”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
Acesta a precizat că pasarea întregii responsabilități spre autoritățile locale, aflate fără fondurile necesare, nu a fost cea mai bună soluție în această situație.
„Nimic din toate acestea nu s-a făcut pentru că interesul nu este legat de bună desfășurare a școlii, ci de realizarea alegerilor pe 27 septembrie cu orice preț. Acesta e singurul obiectiv care determina acțiunile lui Iohannis și ale lui Orban. Logică electorală, nimic altceva. Totul trecere în plan secundar, inclusiv sănătatea oamenilor sau riscul de îmbolnăvire. (…) Evident, cea mai bună măsură ar fi fost amânarea începerii școlii după alegerile locale și chiar amânarea alegerilor locale”, a încheiat liderul ALDE, citat de ziare.com.
Citește și: Tăriceanu îl invită pe Ponta la dans. Zvonurile unei noi alianțe