#Spionul rus îl filează pe Florin Cîțu
Florin Cîțu

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu a reacționat cu privire la decizia PSD, din Parlament, de a crește pensiile cu 40% (așa cum era inițial prevederea legală) și nu cu 14% (cum a aprobat Guvernul, în contextul crizelor prin care trece România). Potrivit acestuia, decizia PSD este un atentat la siguranța economică a României și va crește deficitul bugetar la 15 %.

„V-am spus că PSD este un pericol pentru sănătatea economică a României. Nu am exagerat cu nimic. Astăzi a mai venit o dovadă. În comisia buget-finanțe PSD a votat să crească deficitul bugetar la 15% în 2020 și în același timp să reducă gradul aprobat de îndatoare cu 4 puncte procentuale.

Situația este de-a dreptul penibilă și dacă vă spun cine a votat vă dați seama că România nu avut nicio șansă să se dezvolte în ultimii 30 de ani. Aceste amendamente au trecut la propunerea și cu votul a doi foști miniștri ai finanțelor publice. Vă dați seama cine s-a ocupat de banii românilor? Vă este clar acum de ce România este la coada Europei? Cu astfel de «experți» subdezvoltarea era singurul rezultat”, a scris Cîțu pe Facebook.

V-am spus că PSD este un pericol pentru sănătatea economică a României. Nu am exagerat cu nimic. Astăzi a mai venit o…

Publicată de Florin Cîţu pe Miercuri, 16 septembrie 2020

Nu vom permite acest lucru

Florin Cîțu consideră ca imatură și iresponsabilă această decizie.

„Votul din Parlament de astăzi este cea mai clară dovadă că nu se lasă până nu aruncă România în aer.

Bineînțeles că aberațiile votate de socialiști azi în Parlament nu vor trece niciodată. Nu vom permite acest lucru. Voi administra, ca și până acum, precaut și cu responsabilitate finanțele publice ale României”, a mai spus Florin Cîțu.

Nu sunt bani pentru această mărire

Altfel, președintele Klaus Iohannis a declarat, în conferința de presă de miercuri, că toate amendamentele votate de PSD la rectificarea bugetară înseamnă 6% din PIB, atât pentru finalul acestui an, cât și pentru anul viitor, iar acești bani nu există.

„Acești bani nu există și constatăm că PSD nu a învățat nimic și nu dorește să facă o politică constructivă, ci vrea să detoneze finanțele publice ale României. Astfel de apucături electoraliste am văzut pe vremea lui Dragnea. Se vede că PSD-ul nu a învățat nimic și reia aceleași promisiuni în speranța că vor mai lua voturi, dar cred că nu vor prinde”, a declarat Iohannis.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman a anunțat că PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a țării.

Citește și: Klaus Iohannis, într-o nouă conferință de presă. Cele mai importante declarații ale președintelui

#News