Cazul tatălui care și-a pedepsit copila punând-o la colț, dezbrăcată și cu mâinile ridicate nu a rămas fără ecou. Iar faptul că acel tată este primarul actual, ce candidează pentru un nou mandat, la Sângeorz-Băi, face ca acest caz să cântărească mai mult. Astfel, PNL se dezice de Traian Ogâgău, potrivit președintelui filialei Bistrița Năsăud.
„Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal.
Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit.
Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată să fie asociat cu violenţa de orice tip, cu atât mai puţin cu cea îndreptată împotriva minorilor, în familie sau în afara ei. Suntem partidul care susţine înăsprirea pedepselor împotriva agresorilor și împotriva actelor de violenţă verbală şi fizică”, a declarat președintele filialei PNL, citat de Digi24.
Traian Ogâgău candidează independent, dar se afișează în campanie cu însemnele PNL și susține că este candidat susținut de liberali pentru un nou mandat.
Citește și: Alegeri locale 2020: noi reguli de desfășurare