Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că nu poate fi organizat online Congresul PNL din 25 septembrie deoarece statutul partidului nu permite acest lucru, dar şi pentru că nu există o platformă în acest sens şi nici un sistem de asigurare a securităţii votului. Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional se află modificarea Statutului PNL, potrivit unor surse liberale, citate de Agerpres. De altfel, statutul PNL a mai fost modificat, la începutul lunii septembrie,între schimbări numărându-se posibilitatea ca şedinţele forurilor de conducere să se poată organiza online, în situaţii excepţionale, şi majorarea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
„Am convocat Consiliul Naţional pentru a vota modificările care au fost aprobate în cadrul Biroului Politic Naţional, modificări pe care le-am aprobat în unanimitate, adică a fost consens între cele două echipe aflate în competiţie. Sigur că e acolo un articol cu privire la organizarea şedinţelor forurilor statutare online, a existat o propunere de a putea organiza online, dar forma articolului, aşa cum a fost aprobată, forma finală a fost aprobată ca urmare a intervenţiei mele şi propunerea care va fi supusă votului Consiliului Naţional este aceea că în situaţii excepţionale se pot organiza şedinţele forurilor statutare online, cu excepţia acelor şedinţe la care este necesar votul secret, conform prevederilor statutare.
Adică, aşa cum a ieşit articolul din Biroul Politic Naţional, nu îngăduie speculaţiile care au apărut că s-ar putea vota online la Congres. La ora actuală nu avem un sistem de asigurare a securităţii votului, nu avem încă o platformă”, a afirmat Ludovic Orban. Consiliul Național va avea loc sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 12.00, în timp ce BPN-ul este programat la ora 10.00.
Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie și sunt așteptate 5.000 de persoane.
Citește și: Castelul de cărți de joc al lui Cîțu se prăbușește: investitorii germani nu mai au încredere în țara noastră