Continuă lucrările care au debutat în data de 11 octombrie, fiind deschise 5 zone de lucru cu 10 puncte de intervenție unde actioneaza echipe ale constructorului, dar și ale societății RAJA S.A.
În prezent, se lucrează în ritm susținut pentru înlocuirea și conectarea unor noi tronsoane de conducte pe rețelele de aducțiune
Acestea asigură alimentarea cu apă de la Stația de Pompare Caragea Dermen către Stația de Pompare Călărași, dar și către cartierul Palazu Mare și o parte a orașului Ovidiu.
În egală măsură, se realizează racordarea puțurilor din incinta SP Caragea Dermen la instalația nou executată, concomitent cu dezafectarea vechii legături.
Prin intermediul unui comunicat, societatea RAJA a anunțat că, prin acest proiect, se va mări capacitatea de transport de la sursele de mare adâncime, având în vedere că necesarul de apă crește odată cu expansiunea demografică, dar mai ales în perioada sezonului estival, când exista riscul să nu putem asigura serviciile la parametrii cantitativi optimi.
”Pentru executarea acestor operațiuni de anvergură în bune condiții și pentru a respecta timpul de finalizare a intervențiilor, lucrările pregătitoare au debutat încă de săptămâna trecută. S-au degajat zonele și s-a asigurat protecția acestora, s-au făcut săpături, au fost pregătite echipamentele, piesele și dispozitivele necesare”, se arată în comunicatul emis de Biroul de Comunicare al societății RAJA.
Societatea RAJA anunță care este stadiul lucrărilor în orașul Ovidiu
În ceea ce privește orașul Ovidiu, zona afectată de lipsa apei a fost extinsă și în perimetrul delimitat de Șoseaua Națională – strada Poiana – strada Frunzelor și în cartierul Rezidențial Ovidiu Sud.
”Această măsură a fost necesară din cauza presiunii și a debitului mare de apă în zona unde se efectuează conectarea la rețeaua de aducțiune a conductei cu diametrul de 300 mm, ce deservește o parte din localitatea Ovidiu”, au explicat reprezentanții societății din Constanța.